De-ai fi...

De-ai fi un nor,as ruga vantul sa nu te clinteasca din loc.Ti-as spune "te iubesc",iar tu mi-ai raspunde cu un fulger.

De-ai fi un ocean,as ruga ploaia sa nu te tulbure.Ti-as spune "te iubesc",iar tu mi-ai raspunde cu un val.

De-ai fi un munte,as ruga Soarele sa te mentina verde.Ti-as spune "te iubesc",iar tu mi-ai raspunde cu o supradoza de oxigen.

De-ai fi o stea,as ruga noaptea sa dureze o vesnicie.Ti-as spune "te iubesc",iar tu mi-ai raspunde cu o slipire.

De-ai fi mereu ceea ce esti acum,o eternitate nu ar fi de-ajuns sa o petrec cu tine.Ti-as spune "te iubesc",iar tu mi-ai raspunde prin simpla ta prezenta langa mine.

Imposibilitate

Soarele nu poate avea Luna deoarece impreuna ar pune in evidenta sublimul in adevaratul sau sens si nu asa cum il percepem noi.S-ar crea o invazie de lumini pure,unice,mult prea frumoase pentru ca noi sa intelegem fenomenul.S-ar produce un dezechilibru intre zi si noapte,intre realitate si visare.Intreaga lume ar fi o iluzie.

Eu nu te pot avea pe tine deoarece impreuna am intruchipa un lucru inexistent in lumea noastra si anume perfectiunea.Privirile noastre ar imprastia emotii mult prea puternice,vorbele noastre ar apasa aerul cu sinceritatea lor,inimile noastre s-ar preschimba intr-un oracol al pamantului.Te-as iubi nespus de mult si nefiresc de increzatoare.Am trai in ireal.

Reciprocitate.

Printre scrijelituri de pix,se aud vorbe tatuate in cerneala.Tanara-si asterne gandurile pe o bucata de pergament,un izvor de sentimente incepand sa curga-n randuri.Iubirea ii invadeaza mintea toata,devenind aproape de nestapanit.Doar gandindu-se la el devine coplesita,ideile sale invartindu-se intr-un cerc imperfect,la fel ca si Pamantul.Il iubeste,dar ii e teama sa i-o spuna.Daca nu ii va raspunde inapoi?
Ea e fulgerul,iar el tunetul ce o urmeaza.
Ea e o raza,el un nor strapuns de aceasta.
Ea e o stea,el noaptea de care sta infipta.
Ea e un strop de ploaie,el balta in care se pierde.
Cei doi sunt un tot unitar ce nu si-a marturisit iubirea decat prin fapte.Copila decide sa incheie scrisoarea cu doua ultime cuvinte: Te iubesc!.Nici nu o impacheteaza bine ca doua brate ii cuprind talia strans,trezindu-i o emotie puternica.Soapte ii strabat apoi timpanele:
-Te iubesc,desi ti-o spun cu intarziere.
Auzind acestea,fata mototoleste scrisoarea in pumn,se intoarce usor si-l priveste in ochi gasindu-si curajul:
-Si eu te iubesc mai mult decat poate o scrisoare duce.
Apoi,nevrand sa-i lase posibilitatea de a mai raspunde,isi lipeste buzele de ale sale.
Ea e un zambet,el e o stare,ei sunt iubirea.

Sa vorbim despre muzica...

Nu stiu daca am apucat vreodata sa spun cat de mult iubesc muzica.Este cea mai sincera cale de comunicare,cea mai consistenta hrana pe care o pot procura,primul refugiu care imi vine in minte.Este sunetul ce vibreaza permanent in mine,controlandu-mi starile.Muzica inseamna zambet,sentiment,viata.Fiecare nota muzicala este ridicata la grad de simbol al sublimului.Traiul imi este un cantec ce nu as vrea sa se sfarseasca.Muzica inseamna frumos,inseamna calmant sau energizant.Voci melodioase ne inconjoara de pretutindeni,intreaga existenta atarna de-o melodie: vuietul vantului,ciripitul pasarilor,graiul oamenilor.Lumea traieste intr-un musical continuu,personajele schimbandu-se din generatii in generatii.Muzica rezolva multe,schimba multe,vindeca multe.E un antibiotic natural.

Despre stari.

O aglomerare de sentimente imi inveleste intregul trup,facandu-l sa tresara cu un frison.Privesc in gol si ma las ghidata de propiile-mi ganduri: unele vesele,optimiste,altele triste,neimplinite.Eu insami sunt o aglomerare de trairi.Visez mult si imi place sa cred.Visez lucruri care inca nu s-au intamplat si imi place sa cred ca unele se pot adeveri.Ma intreb uneori daca nu cumva si eu am luat nastere dintr-un vis in care cineva a crezut.Sau poate sunt o iluzie a unei alte galaxii.Ma intreb prea multe,am o stare inexplicabila.Dorinte,impliniri,sperante-toate acestea imi strabat mintea pana la ultimul neuron.Pleoapele-mi obosite se inchid: e randul noptii sa-mi arate ce gandeste.

Povestea lor

-Nu pleca!

Glasul Ei ii pare o nota muzicala purtata de vant.O priveste-n ochi si imediat se pierde in adancul lor.Coplesit de moment,o cuprinde strans in bratele-i protectoare.Inimile lor bat la unison,rasunand in ecoul nemarginit.El isi trece usor mana pe obrazul Ei,apoi,imbatat de magia clipei,ii ascunde cateva fire de par castaniu inchis dupa ureche soptindu-i: "Nu plec nicaieri!". Copila tresare si-l priveste inca neincrezatoare.A asteptat demult momentul in care timpul sa se clatine ca un cutremur ce poate rupe sfoara nesigurantei dintre ei.Isi zambesc,sunt fericiti.Acum fiecare stie ce simte celalalt.Se prind de mana si privesc spre infinitul albastru.Ametita de imensitate,Ea inchide ochii si incearca sa-si aseze gandurile.El se apropie de Ea,ii aseaza fata-n maini si o saruta.Cateva lacrimi se rostogolesc pe obrajii Ei: e doar emotia care-i inunda sufletul.Deschide ochii si izbucneste intr-un ras timid.El nu schiteaza nimic,doar rupe un fir de iarba,i-l arata,apoi il arunca inapoi.Neintelegandu-i reactia,Ea da din cap,incruntandu-se.Amuzat de inocenta fetei,El ii raspunde:

-Ai vazut firul acela de iarba?S-a pierdut printre alte mii la fel ca el imediat ce l-am aruncat.Tu nu esti ca nimeni si nimic.Pe tine nu te-as putea pierde!

Tacere agonica.(opusul lumii in care traiesc eu)

De ce sa mai bata vantul cand natura-i adormita,aproape moarta?

De ce sa mai cada stropi de ploaie cand pamantul e prea obosit sa ii absoarba?

De ce sa cante-o pasare cand nimeni nu o mai poate auzi?

De ce sa-ncerc sa strig cand stiu ca vocea-mi va fi sparta?

De ce s-alerg cand pasii-mi sunt prea grei pentru o suprafata atat de amortita?

De ce sa rad cand linistea cuprinde lumea toata?

De ce ma tot intreb "de ce" cand stiu ca tocmai am descoperit tacerea?