Reciprocitate.

Printre scrijelituri de pix,se aud vorbe tatuate in cerneala.Tanara-si asterne gandurile pe o bucata de pergament,un izvor de sentimente incepand sa curga-n randuri.Iubirea ii invadeaza mintea toata,devenind aproape de nestapanit.Doar gandindu-se la el devine coplesita,ideile sale invartindu-se intr-un cerc imperfect,la fel ca si Pamantul.Il iubeste,dar ii e teama sa i-o spuna.Daca nu ii va raspunde inapoi?
Ea e fulgerul,iar el tunetul ce o urmeaza.
Ea e o raza,el un nor strapuns de aceasta.
Ea e o stea,el noaptea de care sta infipta.
Ea e un strop de ploaie,el balta in care se pierde.
Cei doi sunt un tot unitar ce nu si-a marturisit iubirea decat prin fapte.Copila decide sa incheie scrisoarea cu doua ultime cuvinte: Te iubesc!.Nici nu o impacheteaza bine ca doua brate ii cuprind talia strans,trezindu-i o emotie puternica.Soapte ii strabat apoi timpanele:
-Te iubesc,desi ti-o spun cu intarziere.
Auzind acestea,fata mototoleste scrisoarea in pumn,se intoarce usor si-l priveste in ochi gasindu-si curajul:
-Si eu te iubesc mai mult decat poate o scrisoare duce.
Apoi,nevrand sa-i lase posibilitatea de a mai raspunde,isi lipeste buzele de ale sale.
Ea e un zambet,el e o stare,ei sunt iubirea.